De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte De marmură – tu-l priveşti cu spaimă crudă? Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă Şi pumnu-ţi vrea mânia-i s-o dezvolte. Secerătorul tău l-ai pus la trudă Şi snopi de vieţi sunt a lui recolte; Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă. Te înalţă-n cer invidia vulgară Căci ştii din lorzii junghiaţi a face Lui Fabiano a măririi scară. Tu eşti regină şi astfel îţi place. Cine te vede, slab obraz de ceară, Ştiind furtuna vieţii tale tace.
