Mărul copilăriei Mărul de lângă drum a înflorit, dă peste gard cu flori să mă primească, când mă întorc la casa părintească și-n fața lui rămân înmărmurit. Ce mândru stă cu crengile în soare! – e neschimbat…, doar eu, îmbătrânit, mă văd din nou copilul rătăcit pierdut în vraja lui amețitoare. Îl strâng în brațe și mă simt uimit, dar când privesc spre locu-n care crește, un plâns amar în mine se pornește și lacrimi cad pe trunchiul neclintit ce se ridică către cer și înflorește, hrănindu-se de sub betonu-n care-a fost zidit.
sâmbătă, 31 mai 2025