Năvalnic mă cuprinde-un cârd de gâște Şi toate poartă-n pene dimineţi, Iar fiecare-ncearcă să mă muşte De gânduri, ce se urcă pe pereţi. O logică precară-mi dă târcoale; Mă las în voia mea. Nebănuit, Un pescăruş de vată, foarte moale, Se-ncumetă spre soare-n răsărit. Cuvintele se-nfig în scoici şi pietre, Iar pietrele lucesc sub tălpi de nor, În valurile negre, parcă bete, Se pierd doi irişi calzi, care mă dor. A mai trecut o zi de mântuială, Dezvăluindu-mi chipul auster, Ce-mi vindecă lăuntrul de o boală Şi-mi vindecă şi drumul către cer. 16 septembrie – 7 decembrie 2016, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025