Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă, Ce stai în pragul nopţii mohorât Şi lasă-mi gura care necuvântă Să împietrească-n marginea de gât. Topeşte nişte ceară lângă uşă, Pe fruntea ce mă mistuie spontan Şi taie-mă în cuburi de cenuşă, Luându-mă cu tine-n geamantan. Cărarea ta să-nţepenească fierea Ce veşted azi îmi doarme la picior, Şi nopţi, ca iederi, să-şi întindă mierea, Pe lacrimi ce-mi rămân agăţător. Cu un pilug în groapa decadenţei Şi altul sub toptanul de iluzii, Te mai salut din poarta disidenţei, Cu palma ponegrită de contuzii. Tărâmul dintre noi se nesfărşeşte Şi ce-i mai rău e că îmi pierd din minţi; Suntem absenţi când totul se sfârşeşte, Suntem orfanii care au părinţi. Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă, În catastiful vremii mă semnez – Potrivnice-mi sunt toate, sunt înfrântă; La capitoliul tău îngenunchez. 20 mai 2016, Constanţa
sâmbătă, 14 iunie 2025