Melancolia unei clipe

Cand cerul isi indreapta toti norii lui spre mine,
Cand ploaia se arata sa spele a mea rusine
De glasul amortit ce ar vrea sa stapaneasca
Iubirea ce s-a prins de fiinta-mi pamanteasca.

Cand inima robita de josnica corvoada,
Incepe spre asfintit sa nege a s-a fapta
De a iubi in taina… ce mult si-ar fi dorit
Sa alunge norii zilei si ploaia ce-a venit.

Launtrul meu m-apasa, ce jalnica-amagire
Nu spintec, nu ucid, cu vesnica iubire
Si totusi, ma desprind de calea ce-am poftit...
Nu sunt, n-am fost si nu voi fi vreodat’ iubit!