Melancolie

Melancolie, dulce agonie, 
Tu mă cuprinzi în brațele-ți ades...
Tu poți să fii o simfonie, 
Sau un vacarm de ne-nțeles.
Rememorez adesea timpul, 
Când fericit copil eram,
Și-mi amintesc cum băteam câmpul,
Cărările ce le știam,
Din codrul verde, drag prieten, 
Cu alți copii le străbăteam.
Îmi amintesc azi vag căsuța,
În care am copilărit,
Pe mama-n prag, dar și măsuța,
Pe care scrisu’-am buchisit.
Văd școala și apoi liceul, 
Cu dascălii și-ai mei colegi,
Fiorul dragostei întâiul, 
Ce cauți să îl înțelegi.
Revăd trecuta tinerețe, 
Cu nebunii și împliniri,
Ce-au avut rostul să mă-nvețe, 
Valoarea sincerei iubiri.
Cu tâmplele-argintii, știu bine, 
Valoarea ei neprețuită,
De-aceea cea de lângă mine, 
Va fi mereu, mereu iubită.
Melancolie, dulce agonie,
Mă rup acum din mreaja ta,
Mi-ai dat clipe de reverie,
De-aceea nu te pot uita!