Am scris atâtea versuri în rătăciri sublime Și am uitat cu totul că după orice scriu, Ceva se stinge-n mine, și ce rămâne viu E doar o amăgire că sunt și-mi este bine. Și Beethoven răsună în note de tăcere, Iar după geam mai plouă și fulgeră ciudat. Nimic nu voi întoarce din ceea ce am dat, Că nu se-ntoarce clipa, oricât de mult i-ai cere. Încă citesc Esenin în baruri de pe stradă, Iar ploaia e mai caldă decât ce simt acum, Cât de frumos, iubirea devine mascaradă, Iar cuplul își alege, în taină, un alt drum. Sărută-mă, tristețe, rămâi la mine-n sânge, Doar tu poți înțelege de ce poeții scriu! Gorunul plânge-n Blaga, că i-a ajuns sicriu, Și simt cum și pe mine, în frunza lui mă strânge...
sâmbătă, 31 mai 2025