Melcul

Melcul cel cu coarne moi,
Printre frunze se zarește, 
A dat iama prin zavoi,
Binișor și pe mutește!

Merge încet, si se târaște,
Ca o furnicuță cară,
Dar el nu prea se grabește,
Nu duce nimic la moară.

E mai moale și mai lent, 
Nu duce vreo  greutate,
Dar iși cară permanent,
O casuța mică-n spate.

Casa lui e  spiralată,
Are dungi pe talie,
Este si puțin bombată.
Se cheamă cochilie.

Are trei buze ciudate
Si doi ochi la scăfârlie,
Mici in varful de cornițe,
Ca o mică măciulie.

Și cînd merge, lasă dâre,
Pentru  recunoaștere,
Peste frunze prin pădure,
Drumul la întoarcere.
Autor: Daniela Achim Harabagiu, poezii pentru copii                                             		  09.05.2016