Memento mori Lumea ce mai crede-n vise şi-n fantasma fericirii, rătăcită în visarea unui zbor spre absolut, moare lent pe un altar închinat chiar nemuririi, îndurând cu greu durerea unui drum complet pierdut! Căci sunt singuri indivizii oricât de mulți la un loc, se holbează-adânc la cerul ce-i priveşte printre stele, prometeice fiinţe cercând din cer să fure foc, dar picând apoi pedepsei de-a muri în cazne grele! Toate pier că-s pieritoare, oricât avea-vor măreţie, drumul noilor golgote-i presărat cu bolovani, toţi au măşti dorind să pară ce nu vor putea să fie fabricanți de vorbe goale, doar cadavre la hultani! Ai văzut statui-nălțate cu măreţi de-odinioară? unde sunt acum aceştia? nişte nume pe morminte, morţi umbrind adâncul vremii cu gloria ce va să moară ce se scaldă-n ceaţa vieţii, nici rece dar nici fierbinte! Nu judec a lumii fală şi-a ei vise de mărire, facă ce-o vrea ea cu sine şi cu-ale sale-nchipuiri, că oricum se moare-n vremea viselor de nemurire, și-oricum moare-a lumii fală pe un drum fără martiri! Totu-i formă, doar fațadă, vopsea strălucind pe gard, La ce bun atâta zbucium pentru fală și renume, Când dincolo se gard se-aud răgete de leopard Și oricum veni-va clipa când va pieri întreaga lume?
sâmbătă, 31 mai 2025