La pensiunea vieții, ce uimire! Primim meniul zilei amândoi: Un sâmbure bolnav de amăgire, Mustind a stropi de smoală și noroi. Drept garnitură-i un pilaf din zloată, Să-nghețe tot pustiul dintre noi, Mormane de ciulini pentru salată, Iar ca desert, un shake din aspre ploi. Mă uit la alți meseni și mă cutremur, Degustă fără teamă-orice primesc. Famelică, presimt acut că tremur La gândul că, mâncând, mă otrăvesc. Mă biruie, parșivă, flămânzirea – Pedeapsă aspră pentru doi hoinari. Oricum nu am atinge nemurirea, Gustând, în loc de ștevie, homari. Așa că-ncep să iau lent din bucate, Tu mă urmezi, sărman șablon fidel, Și savurând arome-alambicate, Ne-nchipuim un iz de ostropel. Prea ghiftuiți de beznă și catranuri, Ne ridicăm în grabă să plătim. Pierzându-ne de tot pustii elanuri, Putem, sătui de-acuma, să murim...
miercuri, 16 iulie 2025