Metamorfoza
sâmbătă, 31 mai 2025
De toţi şi toate tinereţea fuge
şi tot ce-i copt, trecut prin viaţă,
de-a lungul timpului ce curge,
se ţine suspendat de-o aţă.

Şi tot ce fizic e trecut,
din univers puteri primeşte,
în spirit, într-un mod plăcut,
metamorfoza-l primeneşte.

Trec azi şi eu prin interfaţa
ce mă transformă în văpaie
ce arde fizicul iar viaţa
mi-e spirit luminat. Sunt vie!