Sunt umbra care stă lipită de tine și aud soarele cum îmi bate în inimă după furtună, sunt melancolia vie în care doarme îngerul născut din ploi. Albastru de izvor ți-e numele, tremură ca aerul bătut de vânt când îl șoptesc, întorcându-se în ecouri cu floare ninsă din aripile îngerului adormit. Mă privești și mă descânți ca pe o floare să rămân până îmi alunecă dorul din ochi pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai știu ce sunt. Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte, s-a umplut cu viața ta pentru că n-a mai încăput în somnul îngerului. Întorcându-mă pe pământ fără tine, mi se văd diamantele pe obraji după furtună: sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet care nu mai e el însuși suflet. I-au crescut brațele precum fulgerului să te lumineze, Dragoste. Adorm copilă în somnul tău și încolțesc în tine ramuri.
sâmbătă, 31 mai 2025