Mi-ai spus, că nu mă mai iubeşti, aseară…. Şi-ai zis-o aşa de-ncet,şi liniştit, Am râs ca şi-alte dăţi, a n-a oară, Crezând că iar îţi arde de glumit. Şi am venit cu braţele întinse Spre tine, aşa cum o fac mai mereu, Cu mii de gânduri şi idei aprinse Ca să te păcălesc şi eu la rândul meu! Dar nu, nu-mi mai zâmbeai ca altădată, Stăteai în colţul mesei abătut, Privirea-ţi trăda firea zbuciumată, Şi-o vorbă înăbuşită –n colţ de gând. Te frământai într-una în neştire Şi mâna îţi treceai prin păr uşor, Privirea ta, trecea acum prin mine Iar ochii tăi priveau acum în gol. Şi n-am ştiut ce-anume te frământă De ce-s aşa de aspri ochii tăi… Mă amăgeam că gluma intuită O fi ţinând mai mult ca de-obicei! Dar nu, n-a fost o glumă, speriată, M-am aşezat lividă încet pe pat, Şi-am încercat cu vocea tremurată Să te întreb ce s-a întâmplat de fapt! Nu mi-ai răspuns îndată, doar o mână Ţi-ai ridicat spre tâmple, încet, tăcut O lacrimă ivită-n colţ de geană Ţi s-a prelins pe faţă şi pe gât… Şi-atunci am înţeles pe loc, aşa deodată, O revelaţie ciudată am avut, Că tot ce am făurit o viaţă-ntreagă S-a prăbuşit în mai puţin de un minut! Ce rost ar mai avea acum doar vorbe Noiane de crâmpeie fără sens! Când gesturile vii, gânduri tăcute Schimbau neînţelesul în înţeles! Şi m-a cuprins încet curiozitatea… Dorinţa de a şti cumva şi eu Ce s-a întâmplat, şi cine e ingrata Ce mi-a furat în tine locul meu! Cum stam pierdută în colţul gol de masă, Şi încercam să rad ce m-a strivit, M-ai readus din nou, parcă, la viaţă Spunându-mi, că în fond, iar ai glumit…..
sâmbătă, 31 mai 2025