Mi-e drag de Ţara mea

Mi-e drag de Ţara mea

Mi-e drag de Ţara mea, de glia,
De Dunăre, ce-a străjuit moşia
Cu-atâtea bogăţii şi frumuseţi
Ce-mpărtăşesc a noastre vieţi,
Născând şi crescând bucuria,
Ce-n suflet-a-nscris nostalgia
Şi pe-anii duşi s-au pus peceţi
În semne de amintire şi poveţi,
C-aici mi-am petrecut copilăria
În Dumnezeu trăindu-I măreţia.

Mi-e drag de Ţara mea, de glia,
Din Nistru către Tisa şi câmpia,
Ce ţine-ncorporată-n al ei sân
Pâinea caldă a grâului străbun,
Ce creşte-n cântec şi-armonia
Când triluri, îşi înalţă ciocârlia,
Şi-n viersuri despre pace spun
În dimineţi astrale când răsun'
' Nălţându-şi spre cer bucuria
Că Dumnezeu Şi-arată măreţia.

Mi-e drag de Ţara mea, de glia
Dintre Olt şi Crişuri, şi câmpia
Cu florile-i de o mireasmă rară,
Ce-apar în zilele de primăvară;
Mi-e drag ca să revăd câmpia
Când o îmbracă-n aur păpădia
Din zori până-n apus de seară
Trezindu-mi dragostea de ţară
Când şi-anunţă soarele chindia
Şi Dumnezeu Şi-arată măreţia.

Mi-e drag de Ţara mea, de glia,
De sub Carpaţii ce au dus făclia,
În tot trecutul ei cel strămoşesc;
De graiul veacurilor, românesc,
Păstrându-se şi apărând moşia
Sub numele purtat de România,
Ce-n secole urgiile le-a înfruntat
Ca un Stegar al obştii-ndatorat,
Confirmând, că-şi apără istoria,
Lui Dumnezeu 'nălţându-I gloria.

Flavius Laurian Duverna
29 noiembrie 2018