Mi-e frică să-ţi ating pleopa cu un sărut, Să nu-ţi strivesc visele clădite cu atâta trudă, Mi-e frică să te privesc în ochi, Să nu-ţi tulbur limpezimea ce inundă, Oceanul cristalinului, şi să te-ajut, Ca nu cumva să mă deochi. Mi-e frică să-ţi zâmbesc, Pentru a nu sparge sărutul furat nu de mult, Mi-e frică să-ţi vorbesc... Tăcerea-i cea mai dulce, când inima ţi-ascult. Dar nu mi-e frică să zidesc castele din vise Şi ca pe o prinţesă să te duc la altar, Să-ţi spulber gânduri negre de coşmar, Să-ţi pun la picioare zilele mele ca dar. Dar te ajut să-ţi ţeşi visele cu mine, Cu flori brodate în iia vieţii albă, Deliciul clipelor trăite cu mine să-ţi fie o salbă, Puse la picioarele divinului ascuns în tine. Şi nimeni n-o să-l calce în picioare, Voi evapora orice clipă ce doare, Clădind un viitor din prezentul prosper, Să te am mereu lângă mine, doar sper. Că mi-e frică de sărutul căsniciei care tulbură iubirea, De melancolia zilelor care cimentează orbirea Visând spre o viaţă mai bună, ca o himeră trecătoare, Dar nu-i mai dulce nicio clipă prezentă sub soare!
sâmbătă, 31 mai 2025