Minunea mea frumoasă

 
Tu, iubito, să-ţi scoţi bluza din prag,
s-ating umerii, iradiaţi de remuşcări;
părul alintat de două mâini cu drag,
să-mi aducă linişte şi înduioşări.
 
Cu coapsele feline şi sânii tăi avari,
spulberă-mi nimicnicia din casă,
o, cât eşti de scumpă, în taina ce apari,
minunea mea dorită şi frumoasă!
 
Şi mă regăsesc bine, şi devin poet,
în sărăcia-mi lucie, de visător;
purificându-mi sufletul de orice regret,
din trecut, prezent şi viitor.