pe vârful limbii un poem se naște spontan și sigur pe menirea sa însămânțat de sărutarea ta care-mi transformă oasele în moaște de-acum nemaisupuse putrezirii decât în ipostaza lor lumească ori poate că atingerea iubirii le dă mirungere suprafirească și peste veacuri deschizându-mi groapa praful mi-l vor găsi suflat cu aur căci m-ai atins cu nările și pleoapa și mi-ai depus în sânge un tezaur din lut purificat cu-mbrățișarea când suflul tău îmi mângâia spinarea.
sâmbătă, 31 mai 2025