Misterul ce ne leagă și desparte

Să nu te îndoieşti de mine, să nu-mi pui în balanţă loialitatea 
pentru că asta ar însemna să ne rătăcim departe pentru totdeauna 
fără puterea de a ne mai regăsi în această viaţa sau în următoarea... 
Şi mi-au trebuit atâtea  vieţi să te reîntâlnesc / Liliana Trif

- Să fie marea noastr-așa departe
Că visele nu pot să se închege
Și să zburăm lipsiţi de pașapoarte
Spre zeii greci cerând să ne dezlege

Misterul ce ne leagă și desparte,
Nu lasă opțiunea de-a alege
Să fim pereche chiar și după moarte,
Să nu ne înfiereze nici o lege.

Să fie paradisul doar o taină
Greu de pătruns și fără dezlegare?
Atunci, iubito, fă-mi din lacrimi haină
Brodată cu lumini de lumânare.

- E uneori atât de-aproape cerul
Când bate toaca-n coasta Meteorei,
Când clopotul îşi sună-a cântec fierul
Vrăjit de intuiţia Pandorei,

Că nu mai ştiu planeta-n care parte
Se-nclină-n faţa unui zeu nostalgic,
Reneg destinul care ne desparte
Să ne unească într-un punct nevralgic.

Eşti uneori sfâşietor de-aproape
Că pot simţi lumina-nmugurind
În lacrima fierbinte de sub pleoape
Şi-ntr-un refren celest ca un colind.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif