La moara care macină de-o toamnă Semințele din sacii mari de humă Am măcinat speranțele azi, Doamnă, Și tâmplele ni s-au albit de brumă Pe fiul nostru am schimbat o noapte Arzândă-n flăcări grele de Gomora Și l-am zidit în poarta din cetate Fără străjeri când lunecă-n șerpi ora Tu tot mai vii cu mâna șuierând Ca biciul despicând spinări de apă O, între pietre te aud plângând Și plânsul tău în lacrima mea sapă. Dac-am să rog morarul să ne uite La moara care macină de-o toamnă Pierduți printre murdarele lui site Ne vom păstra iluziile, Doamnă!
vineri, 1 august 2025