Mă doare-amurgul tâmp, bătrân şi-aristocrat Ce-mi năvăleşte-n vine, adesea nepoftit, Şi gându-n agonie mă roade-abia şoptit În clipa văduvită de-un dor de mult uitat. O boare de uimiri şi-a început, nătângă, Colindul printre mute zăpezi ce se destramă Şi ceasul din odaie a prins, încet, să plângă, În prelungite-acorduri de elegantă dramă.
sâmbătă, 31 mai 2025