Văd viața cum ades se luminează, (iar ochiu-ți îmi devine Demiurg). De când iubirea ta mă guvernează, De când, încet, eu nu mă mai distrug. Adun secunde convertite-n ore, Dar și minute motivându-mi zile. Mă bucur tare mult că-mi ești tutore, Iar clipele că nu-mi mai sunt servile. Feminitatea ta mă va ucide, (sub ochiul cenușiu de iapă stearpă). Iar cerul abitir m-ar contrazice, Că ești amurgul meu scăldat în apă. Tu lasă-mă secunda să-ți ador, (când tot pământul este cenușiu). În brațe să te strâng pân-am să mor, Sau până când de mine n-o să știu. Mă crede surogat al vieții tale, (dar și divinitatea-ntruchipată). Un zeu care primește osanale, Dintr-o iubire rece și trunchiată. Sau lasă-mă o frunză rătăcită, Pe un covor de senectute moale. Dar îmi redă (că tot o faci în pripă), Momente ale tinereții tale. Brăila, octombrie 2017