În oglindă o momiţă Chipul îşi văzu odată. La a sa tovărăşiţă Face semne şi-i arată, Zicând: „Uită-te, priveşte La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluţeşte, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ce întoarce… Eu să fiu aşa de slută, Samă singură mi-aş face Şi m-aş spânzura de ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutişoare Ca aceasta, şi anume Pot pe număr a le spune.” – Nu mai cere trebuinţa – I-au răspuns tovărăşiţa – Căci, fără de înşirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră o momiţă Cu de sine cunoştinţă; Iară omul niciodată, Precum am văzut în faptă Pe un jacaş domnişor, Căruia i se citea Fabula de pufuşor, Iar el prea nurliu râdea, Făcând semne la un alt Judecător necurat.
sâmbătă, 19 aprilie 2025