Mi-e frig şi mi-e toamnă, mi-e ger în cuvânt, Privirile-mi arse se zbat la pământ, Altarul iubirii, altarul cel sfânt Se năruie-n lacrimi, se clatină-n vânt. Trădarea mă muşcă cu colţii de fier Din carnea ce-ascunde un petic de cer Născut din speranţe şi vise ce pier, În noaptea din mine, nimic nu mai sper. Apar din adâncuri sordide şi cresc Regrete fictive cu-aspect de firesc, Mascate în zâmbet în juru-mi zidesc Capcana uitării cu laţul ceresc. Sub gratii erupte din dorul candid Privesc către lume cu chipul rigid Cum totul se pierde în spaţiul lucid. Mă-ntorc în visare şi-n mine mă-nchid. 16.02.2016
sâmbătă, 31 mai 2025