Ură din ură, un crez însemnat Defect reclădit, greșit modelat În bice ținut, aruncat printre lupi Printre iele pierdut, trădat și corupt Prin văi sângerii, în noroaie mustesc Sentimentele-i moarte bolborosind putrezesc Ca o roză uscată, o inima secată Un trup vlăguit o minte persecutată Prin gânduri și rânduri și versuri scâncind Îi urlă durerea, el tace mocnind Dar tăcerea-i furtună fulger trosnind Stele lumânări pentru spirite suferind Totu-i nimic indiferenți îi sunt toți Simte demoni în jur, ochii văd hoți Își ține o fărâmă de inimă în pumn Uitându-se speriat să n-o fure vreun nebun Este tot ce i-a mai rămas din inima bună Din care hulpave au mușcat, rând pe rând Hiene bolnave, hămesite, turbate Cu genele lor atent rimelate. Trecutu-i șoptește, cu voci cavernoase Altfel puteai să trăiești să fii carnivor Să mușți, să rupi, ai fi fost învingător Să calci pe suflete, cum ele-au călcat Uită-te-n oglindă, chipu-ți este schilod Găuri negre, ochii, ei cândva îți sclipeau Ai ziduri înalte cu porți ferecate Ca o bestie zaci și rasuflul ți-e greu Auzi lumea afară, totu-ți este străin Vrei tăcere, uitare, din răni curge venin Te chinuie voci, ce, de mult sunt plecate Și-ți șoptesc blestemat "Te iubesc până la moarte!"
sâmbătă, 14 iunie 2025