Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Şi cu aur o-învelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ştefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Şi cu mulţi voinici pleca De la scara curţii lui La biserică-n Vaslui. Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele şi le muşcau, Iar poporul tot striga: „Să trăieşti, măria-ta!” Când aproape de intrare, Ce se aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: „Hai, ho, ţa, ho, Bourean, Trage brazdă pe tăpşan.” Ştefan-vodă se oprea Şi din gură-aşa grăia: „Auzit-aţi, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiţi, Şi cu el aici să fiţi.” Cinci panţiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Până zăreau într-o movilă Un român arând în silă Şi movila brăzduind Şi din gură chiuind: „Hai, ho, ţa, ho, Bourean, Trage brazdă pe tăpşan!” Cei panţiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Şi la Domnul mi-l duceau: „Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?” „Teamă n-am că sunt român! Teamă n-am, că-mi eşti stăpân! Tu eşti Ştefan domn cel mare Care-n lume seamăn n-are Şi eu sunt Şoiman Burcel, Puişor de voinicel!” „Să trăieşti dacă n-ai teamă! Dă-ne nouă bună seamă Cum de te-ai păcătuit Să te-apuci de plugărit, Tocmai în zi de sărbătoare, Tocmai în timp de închinare?” „Doamne, pun mâna la piept Şi mă jur să-ţi spun cu drept. Pân-a nu-ajunge plugar Aveam falnic armăsar Şi o ghioagă nestrujită Cu piroane ţintuită, Care când o învârteam Proaşcă prin duşmani făceam, Câte opt pe loc turteam! Alelei! pe când eram Om întreg de mă luptam, Mulţi păgâni am mai stricat! Multe capete-am fărmat De tătari şi de lifteni Şi de falnici ungureni! Iar în loc la Războieni Mi-a căzut ghioaga din mână De o sabia păgână: Dar n-a căzut numai ea, A căzut şi mâna mea Cu păgânu-alăturea! De-atunci n-am ce să mă fac C-am ajuns un biet sărac, Nici n-am casă, nici n-am plug, Nici juncani ca să-i înjug! Toată vara m-am rugat De bogaţii cei din sat Să-mi dea plugul ca să ar… Mi-a fost ruga în zadar. Atunci, Doamne, mă-ntorsei, La tătari că mă dusei, Un plug mare că prinsei, Şi c-un bou îl înjugai Şi de lucru m-apucai, Că săracul n-are soare, Nici zile de sărbătoare, Ci tot zile lucrătoare!” Domnul Ştefan l-asculta Şi din gură cuvânta: „Măi Burcele, fătul meu! Iată ce hotărăsc eu: Ia-ţi un plug cu şase boi Şi mergi bogat de la noi. Ia-ţi movila răzeşie Ca s-o ai de plugărie, Dar în vârfu-i să te-aşezi, Ca stejar să priveghezi, Şi tătarii de-i vedea C-au intrat în ţara mea, Tu să strigi cât ce-i putea: Sari, Ştefane, la hotare C-a intrat sabia-n ţară! Atunci eu te-oi auzi, Ca un zmeu m-oi repezi Şi nici urmă-a rămânea De tătari în ţara mea!”
sâmbătă, 19 aprilie 2025