Cuprinde-mi, toamnă, visul într-un cântec Purtat în vânt de frunze-ngălbenite Ce-și mor dorințele și cad, grăbite, Din ramul părăsit cu un descântec. Îl du spre cer, spre norii ce-l așteaptă Cu ochii înghețați și-l cred prea trist, Ca o dorință scrisă-n acatist De-un suflet ce-și dorește calea dreaptă. Nu-l sprijini de ei, sunt reci, n-au viață Destul cât să-nțeleagă visul meu! De poți, îndreaptă-l către Dumnezeu Ori spre a primăverii dimineață. De va ajunge-acolo, din tristețe Va zămisli noi muguri, încercând Să înflorească fiecare gând, Cerându-i puritatea să învețe. De-l duci mai sus, pe treptele-nțelepte, Fă-l cânt frumos, fă-l mugurul de vis Ce-a vrut să fie frunză-n Paradis, Dar n-a putut urca atâtea trepte.
sâmbătă, 31 mai 2025