Stă timpu-nțepenit parcă-n trecut, (în mintea mea domnește iar misterul!). Trecut-a gândul ... nu l-am cunoscut, Fiindcă nu-i știu deloc eu ... caracterul. Murmur de vis părând eternitate, ”Îmi amintește că-ncepând de azi!”. Ființa ta-mi va fi divinitate, Altarul vieții pe care tu arzi. Nu știu ce am pierdut din sentimente, (și vreme lungă am orbecăit!). Ca să-mi găsesc zile-evenimente, Și-n dânsele să mă știu rătăcit. Un Univers cumplit de îndoieli, (eu văd târziu că l-am scăpat din mână!) ”Dar mâine am să-ndrept dintre greșeli!„ De ... nici ca aminitiri n-or să rămână!. Îmi este încă gândul tot la zi de ieri, ...nu pot uita vădite aparențe!. (sau că mă îndreptam spre ... nicăieri), Având eu conștient niște carențe. Misterul nostru a fost dezlegat, Secretul vieții noastre împărțit. ”Sunt conștient ce am de regretat!”, Dar eu m-am resemnat! Și-s mulțumit!. Brăila, noiembrie 2017
miercuri, 16 iulie 2025