I Lăutarii cântă hore grațioase; Tinerii feciori Cată după părul fetelor frumoase Să răpească flori. Ca dulci fragi de câmpuri albele fetițe Dulce rumenesc, Apărând cu mâna mândrele cosițe, Sărutări pe gură las de le răpesc.II - "Dar tu, femeie tânără, De ce stai gânditoare? În gene-ți văz o lacrimă Ca roua pe o floare. Vezi! pruncul tău ne farmecă Cu chipul său cel dulce; Ca fluturul sub auru-i, El sub cosiță luce. Da’ tu-l privești și lacrima În gene-ți strălucește... O, spune, mumă tânără! Ce cuget te răpește?" - "Când ochii mei îl caută, Eu cerc durere-amară, Gândind că-n cursul anilor Va fi rob el în țară!"
sâmbătă, 19 aprilie 2025