cirezi de nuci goneau desculțe-n păr și umbra lor nu ne făcuse cruci din miez de fragi nu ne cădea vreun dor nici ierbii calde nu-i eram năluci. cu clești de raci ne apucam de zori genunchii ne strângeau prin iarba udă și timpul ni-l legam pe tălpi cu sfori gustând amorul de pe carnea crudă. zâmbeau gonaci de vânt pe-obrajii rumeni iubirea noastră se-mbrăca în floare pe buze ne scriam cu dor de cremeni topind zăpada din scrisori de soare. tu ai plecat, târziu, când osul vieții ți-a pus năframa peste viul grai, uscând în mine, peste tot, nămeții rămași în tolba cu-nfloriri de mai. cioplesc și azi în lemn de nuc prin plete umbre-mi dau de veste că-s singur Doamne, și mă duc să prind cu aripi, o poveste. Autor Doina Bezea
sâmbătă, 31 mai 2025