Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Şi-ntâlneşte o fetică Ce purta cofiţă-n mână Cu apă de la fântână: „Copiliţă, stai să beau, Răcori-te-ar Dumnezeu!” „Ba, bădiţă, ba, nu vreau, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete.” Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. „Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă plină Scoasă chiar cu mâna mea, Descalecă şi o bea, Bea-o toată dacă-i vrea, Da-ţi fă cruce mai întâi Şi suflă pe faţa ei Să nu fie descântată De baba cea blestemată, Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! Mircea-n vale se ducea, Dar el cruce nu-şi făcea, Peste apă nu sufla, Ci la ea năvală da. Înghiţea, bietul, o dată Şi-l lovea dorul de fată. Înghiţea de două ori Şi-l apucau reci fiori. Înghiţea iar de trei ori Şi cădea mort între flori!
sâmbătă, 19 aprilie 2025