O strângere de mâna şi m-am despărţit de prieteni, pornesc iar cu vântul ce mi s-a prins în păr, prin mulţimea oraşului ce aşteptă toamna cu toţi norii deşirati pe umăr. Un plop, aproape, întinde braţe lungi spre cer, se tânguie cu frunza după plecarea verii si freamătă, ştiind că va albi în ger. Doream să fii cu mine, să vezi cum unda apei tremură-n parc adâncul în aşteptarea serii, odată cu vremea spre ora asfinţirii, dar tu eşti departe… şi nici nu ştiu când vii. Numai eu stau aici, devorat de vise, închipuindu-ma îmbrătişat cu tine pe alei, catalizând iluzii, fiorii de dor, ce ma faci să exist mereu, năvalnică prezentă a sufletului meu.
miercuri, 16 iulie 2025