De aș lăsa a inimii ființă să-și spună-n public setea de lumină mi-ar devoala interna năzuință de-a fi soția mea, Ecaterină! Eu nu am dreptul azi la fericire și nu am voie să cred în minuni căci tu ai pus baraj la o iubire zicând că e nămol și-aluviuni. Nu judeca un om după păcate și după vorbe spuse fără rost, A ta gândire plină de dreptate mă va afla așa cum sunt și-am fost. Privește-n suflet gânduri nerostite, imaginea a ceea ce-ți dorești. Să îți asumi curajul de-a admite că sfinții sunt reali doar în povești. Eu sunt bolnav de dorul pentru tine, Acesta mi-e păcatul nefiresc: că prin cuvinte n-oi putea susține amorul meu când spun cât te iubesc. Eu te privesc cum n-o va face altul, pe marea de iubire navighez și îți culeg azi sori din tot înaltul cu-a mea trăire îi împachetez. Îi dau cadou cu-a sufletului pală și nu o fac în joc de amorez. Îți fac o promisiune cu sfială: În viață de vei vrea, eu te urmez! M-adun tremurător l-a ta idee Azi mă despart în ape de nămol si îți așez pe deget, Dulcinee, a mea iubire-n formă de atol. Îți voi trimite azi a mea credință În sânge mi te-am pus alizarină și colorez interna năzuință pentru iubirea ta, Ecaterină!
sâmbătă, 31 mai 2025