ne privim și azi încet, încet cum ramurile unui tei prea devreme, când nici vrăbiile nu s-au trezit ne privim cu zilele și nopțile se privesc inimile noastre de soldaţi obişnuiţi cu depărtarea şi cu întunericul ne privim, iubire, până când ne dor pleoapele ţinute în necrâcnirea somnului venit totdeauna ca un adaos de preambul la amnezia supremă căreia i se pun de obicei cruci şi lumânări luate neapărat de la chioşcul cimitirului ne privim albastru şi poeziu călători ai căror veacuri din universul acesta cu muze şi visători vânzătorii de covrigi cu mac şi susan şterg tejghelele şi câte o fereastră oprită cine ştie de unde, ademenită de miros apoi spun: doi covrigi şi două pahare cu bragă străzii - jumătate că e mereu acolo jumătate să fie în eternul întind mâna să cer un pahar cu azur norului pe care scrie acum el spune: tu, năucă, tu, vino cu vers mărunt nu ştiu ce să spun şapte ramuri de tei îmbrăţişate ţin un pui de timp căzut din cuib înaintea iernii cât mai e soare, va înmuguri ne privim şi năucă te iubesc cum nu poate iubi un om alt om arbore alt arbore, timp alt timp te iubesc infinit cu nume nenăscute şi nume trecute alfabetic sau aiurea în timpul merelor coapte şi timpul prefacerii aerului în rădăcină pentru alt aer, pentru alt acum în timpul arborilor ce nu pot zbura cu vânturile de nord sau de răsărit să-şi facă alt cuib undeva şi să aştepte să le crească pui din mugurii poeziilor pierdute de poeţi te iubesc mai mult când râzi apoi mai mult când, serios, numeri clipele ce cresc şi se sparg amar şi hrănitor pentru alte clipe care, grele de soare şi zumzet, şi parfumuri de oraş, se vor sparge pe asfalt nu duce mâna la tâmplă sărutul acesta, neşters pe vecie, va spune lumii poezia când n-am să mai ştiu sunt viaţă ori sunt şi am fost numai visul unui alt vis – Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025