Ne-au renegat cireşii

Ne-au renegat cireşii

- E-aşa târziu că ne-au uitat cireşii
Înnebuniţi de floare şi de dor,
Ne-au blestemat să fim neînţeleşii
Ce luptă împotriva tuturor.

Îngenunchiaţi au fost de neputinţa
De-a ne veghea iubirea zi de zi,
Şi-au smuls din lutul inimii credinţa
Că-n alte primăveri ne-om regăsi.

Întoarce-te, ne-au renegat cireşii
Sau poate sunt amnezici ca şi noi,
Sub floarea lor eram cândva aleşii
Destinului... De ce-am privi-napoi?

- E prea curând să facem introspecţii
Când ninge cu tandreţe în Florar
Şi-i carambol de vise-n intersecţii
De suflete. Cireşul dulce-amar

Îşi rotunjeşte roadele-n lumina
Ce-şi culcă tâmpla caldă în apus,
Iar buzele carmin păstrează vina
Sărutului de foc ce m-a sedus

Acolo, în Dumbrava fermecată,
Cu lacul plin de nuferi. Pe uscat
Să ne iubim nebuni ca altă dată
Şi să gustăm din fructul renegat.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș