Te- am nemurit, etern ca să rămâi, Tu, fagure de grai ca din poveste, Uşoară, mierea raiului, curgea întâi Peste- ale tale lacrimi mari, ancestre. Te- am nemurit, murind din oră-n oră, La pragul iadului, în foc mă însetam De setea ta, iubită limbă, ca o soră- Ce- aş fi fost, fără tine, dacă mă stingeam?.. Te- am nemurit, cu vorba mea posacă, Origine a tuturor tăcerilor ce sunt, Şi te- am văzut, că- nvii, unde e groapa, Săpată de mişei, într-un jăratec crunt. Te- am nemurit, o , vechi izvod din mine, Şi a venit din Cer consimţământul tău, Să nu te las ca pradă, blestemelor străine, Ci , grai din grai, să fii al meu Arheu... Lilia Manole
sâmbătă, 31 mai 2025