Nemuritori Secerişul înserării taie orele-nspre noapte Şi din pupa de minute se succed consecutiv Accesorii de secunde în miros de stele coapte Ce fac trenă şi revere unui timp alternativ. Paşii mei nu ştiu de zomot, dar şoptesc axiomatic Aerului argilos şi vârstat de corb nocturn, Că mai sus, ieşind din Cronos se iţeşte hieratic Snop de îngeri călători, mesageri ai lui Saturn. Ochii se întorc în pleoape cu îmbrăţişări de gene Şi se duc la tăinuirea viziunilor diurne Ochiul minţii se deschide şi, abreviaz’ alene Origami dintre stele, constelaţii taciturne. Noaptea, sâmburi de lumina, şi adună şi disipă Şi cu cavaleri de timp exersează ritmul vieţii Nemurirea-i la un pas, centrul lumii într-o clipă , Şi din sfert de clipă sfânta, se-aprind zorii dimineţii. Eu, colind de vânt, anemic, nu mă tem şi nici nu plec Susură mister de Graal, din interogări de euri Dar le ştie Universul şi răspunsul intrinsec... Suntem toţi nemuritori, chiar de trupul ni-i deşeuri. Marian Puscasiu August 2015
sâmbătă, 31 mai 2025