Neputinţă

Se rupe reversul reveriilor albe,
Patimi de foc se lăfăie-n scalde,
Eul din psi se revoltă în sine ,
Şi zburdă-n genune cu tot cu suspine,

Luminile crapă de lungi aşteptări,
Răsărituri se-ncarcă cu mine în zori,
Ruga mea, arvună dată cerului sfânt,
Se-ntoarce la tine în mirajul răsfrânt,

Iadul se surpă când dragostea-mi ţipă,
Toate stelele fug în primordiala risipă,
Eu rămân doar cu dorul pe sufletul meu
Şi tot ce ating este  sânge mereu.

Iubesc, dar mă frâng în pustiul putinţei,
Deşi te doresc cu tot dorul fiinţei..