Neverback

Încă o toamnă
se cerne prin ploi de castani:
îngenunchiată într-un gând
geruiesc cuvintele
pentru ziua fără mâine
când am să-mi fac cuib
în coarnele cerului.
neverback,
neverback
ţipă“goarna veşniciei”.
Tagore râde  într-o haltă
sau poate într-o rană,
închipuie cercuri cu braţe arcuite
pe un chenar de lumină.
îi spun că mi-am uitat nemurirea
la mijlocul distanţei dintre pulbere şi păsări
neverback
neverback
îngână drumul  la căpătâiul pietrei 
unde am să mă curăţ de  spini;
în trenul tuturor 
şi-al nimănui
pândesc clipa
risipirii
armonia prestabilită
a inepuizabilei mişcări.