Nicio sumǎ nu-i prea mare

Câţi din lumea asta mare
De picnic sunt ispitiţi,
Cȃţi aruncǎ pe cǎrare
Resturi demne de tȃmpiţi?
Mult prea mulţi,
Cǎ este greu
Sǎ te porţi cum se cuvine
Într-o lume-n care ,,eu”
Poate face în cap ce-i vine.
Forţa lor, ca o vigoare
Dizolvatǎ în excese,
Vrea sǎ prindǎ-n legi ,,uşoare”
Prea cinstitele lor mese.
Dar dorinţa de ,,sǎ am”
Îi împinge în minciunǎ,
Ȋn fǎcutul de tam-tam
Şi lǎtratul lung la lunǎ.
De aceea-ţi vine bine
Sǎ-ţi bagi mâinile în pǎr
Rostind tot ce-n gurǎ-ţi vine,
Ca sǎ speli un adevǎr.
Nici o sumǎ nu-i prea mare
Când e vorba sǎ-i ȋndrepţi
Pe cei ce-aruncǎ, deci,
Tot ce vor pe unde treci
Doar aşa, cǎ-s ,,ȋnţelepţi”.