Nimic nu mă reţine

Nimic nu mă reţine când tu vrei
să fiu recunoscut în trupul tău
un arbore de iubire.

Este o iluzie să cred că ceva te împiedică
ca un gard, să sari în grădină,
când în ea s-au copt cireşele verii,
să le porţi la urechi şi să mă aştepti
mai ales când ochii tăi sărbătoresc
ziua aceea în care mai văzut prima oară
la întâlnirea întâmplătoare,
şi s-a născut vârtejul acela al inimii
care scrie poezia sufletului
cu versuri puţine.