Nimic nu-mi datorezi…

Când nopțile iar sufletu-mi strâpung,  
sper să te-ntâlnesc din nou în viață,  
căci clipele rămase nu-mi ajung,  
stând cu mine însumi, față-n față.  

Aș vrea să-ți cer în brațe să mă strângi,  
stiu că-ți dorești, nu te grăbi să pleci!  
În două jumătăți de vrei să plângi,  
și la pământ, cândva, ai să te-apleci.  

Azi am să–ți cer și ultimul cuvânt,  
m-aș ancora în suflul tău pe veci,  
să-l simt de-oi fi și pulbere în vânt,  
să-l simt din nou pe-acasă când mai treci.  

Am să-ți mai cer și ultimul sărut,  
de mâine trupu-mi nu-ți cere dovezi,  
ca să-l păstrez în carnea mea de lut,  
mai mult de-atât, nimic nu-mi datorezi…  

Autor, Mihail Janto