Ningea la început de mai, sub plopi, cu pămătufi ce-nzăpezeau zăvoiul; Uscatul vânt se subția în snopi; Furnici prin scoarțe-și conturau convoiul. Un cerb boncăluia printre salcâmi, tot căutându-și ciuta fermecată; Pe cer își împletea zboru-n cununi pestrițul zmeu cu aripa de vată. Tentacular, din maluri răbufneau bărboase rădăcini de plângătoare; În Litcovul* lutos își modelau frunzarele lumini tremurătoare. Trei nuferi și-un boboc crăpat în zori se colorau în lebede trecânde; Iar luciul apei reflecta în nori concentrice și-nfiorate unde. Rătăcitoare pasăre-n păduri, îți ascundeai sub triluri frumusețea; Flămând te-adulmecam printre răsuri, să-ți devorez sălbatic tinerețea. Notă* Litcov - Canalul Litcov este un canal artificial a cărui construcţie a fost începută în 1929 şi terminată în anul 1935 şi a purtat denumirea de Canalul Regele Carol al ll-lea. Litcovul este cel mai lung canal al Deltei Dunării având 45 km. Canalul străbate de la vest la est spaţiul dintre braţele Sulina si Sf.Gheorghe.