Nisip

În drumurile tale oprește- te la mare, 
La malul ei descalță un țipăt, cel mai tare
Și în nisip fierbinte picioare de cuvinte
Înfige și prin ele descarcă a ta minte. 

Dezbracă conștiința de hainele uzate, 
Din ea să izvorască a tale gânduri, toate, 
Să se reverse- n mare și spumă să se facă, 
Cu ea să îți speli fața până iar o să- ți placă. 

Privește în oglinda val după val lipită
Din cioburile vieții ce ți- a fost o ispită, 
Îți place chipul tău acum, că spuma mării
Ți- a luminat privirea ce- i pradă depărtării?

Fir de nisip pe plaja eternității mării
Să strălucești prin valuri, dând frâu liber chemării...