Aroma nopții îmi sparge plămânii de cristal Şi-mi lasă dor de tine în adâncul meu pustiu, Doar luna îmi aminteşte de acel adio-n piedestal Ce l-am păstrat în foaie, de-a pururi să îl ştiu. Îmi sună rotundul cu limbi de aur să îmi spună Că-i târziu şi iar mă-ndeamnă greierii să plec, Să las în urmă umbra ta postumă Şi-n adâncul vis cu foame să mă-nec. Dar nu-l ascult şi nici măcar la strigăt nu-i răspund, Căci vreau să stau aici, lipit de banca noastră veche În locul unde ți-am gustat sărutul de om scund Şi mi-ai jurat că-n veci o să-mi fii pereche. Adie vântul şi-mi suflă-n gânduri o tortură, Încununată cu chipul tău de roză parfumată Mi-e greu să ştiu că nu mai eşti a mea făptură Ci doar o altă amintire blestemată.
sâmbătă, 31 mai 2025