Cânta deasupra pasărea măiastră, pădurea tremura cuprinsă de fiori, iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă, se rătăcea prin teii încărcați cu flori. Creștea în zare luna tremurândă, noi o priveam uimiți, sub cerul de oțel, când umbrele, plecate să se-ascundă, pluteau în spatele cetății, sub crenel. Măceșii peste zid dădeau în floare, se agățau în gard cu spinii de uluci, privind mirați văzând cum mă seduci, la pieptul tău strângându-mă mai tare. Abia atunci, uitându-mă mai bine, păgâne năluciri vedeam în ochii tăi, mă-ndepărtam, să mă desprind de tine, dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi. Dar m-a cuprins o vrajă, dintr-odată, pluteam în lumi de vis, departe-n infinit, nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit, căci se rupea, deasupra, bolta înstelată.
marți, 29 iulie 2025