E înc-o noapte-n luna mai Când peste omeneasca fire A pogorât de sus, din rai, Ecou de îndumnezeire. Rãmâi cu mine pânã-n zori, De întuneric nu ai teamã, Cãci corul de privighetori Spre dragoste şi zbor ne cheamã. Sfioase sãlcii se înclinã Spre-ale pârâului reci unde, De-a lunii tainicã luminã Întreg zãvoiul se pãtrunde. Întinde luna braţe argintii Şi-adunã notele ce cresc, Sã le împartã stelelor zglobii, Pentru concertul lor ceresc. Te uitã cum, din glasul lor, Privighetorile ridicã-n cer Trepte pe care urcã dorul-dor Şi visele ce nu mai pier. Dar în zadar îmi întind mâna, Cãci singurã mã aflu. Ai plecat. Dupã un nor se-ascunde luna Şi treptele se nãruie... Pãcat!
sâmbătă, 31 mai 2025