Era târziu, se ascundea lumina De zidul în tãcere îmbrãcat, O iederã ce-acoperea grãdina, Pânã pe turnul gros s-a înãlțat Şi brazii, strãjuind curtea bãtrânã, Sub cerul greu încet se legãnau, Stele vibrau ca apa în fântânã, De lanțul ruginit se agãțau. O pasãre pe ramuri se coboarã Şi ochii ei ca luna se aprind... Ecoul slab pãdurea înconjoarã Şi se opreşte-n geamul cel livid. Douã statui se-mbrãțişeazã-n tainã Pe banca presãratã cu poveşti, Coboarã luna pe a nopții hainã, Pe umerii pictați cu epoleți Şi -o adiere caldã se desprinde, Copacul de la geam a înviat Şi ramurile groase îşi întinde De-ți pare-a fi un zeu înaripat! În foşnet slab pe muzicã vibreazã Frunzele mici din iedera tãcutã, Statui de foc în linişte danseazã Sub draperia nopții descusutã. Urmele lui pantofii mici îndrumã Pe piatra aşezatã pe alei, Ecoul amintirilor rãsunã, Ochii de-argint aprind în zãri scântei. Când zorii reci se-aprind ca o chemare, Douã statui din nou au împietrit Iar rãsãritul pare-o vrãjitoare, Castelul tot deodat-a amuțit Şi brazii îşi ascund umbra bolnavã În colțul unui zid înfrigurat, Castelul gol îți pare o epavã Pe care plânge timpul resemnat Şi numai noaptea totul prinde viațã, Povestea se reia de la-nceput... Cu doi îndrãgostiți şi o romanțã Ce se rotesc sub cerul nevazut! Povestea lor a fost descoperitã... Trãia cândva o fatã de-mpãrat Ce a murit fiind îndrãgostitã Pentru vecie de un biet soldat Care-ntr-o zi a fost trimis pe mare Topindu-se prin valurile reci Iar ochii ei, pierduți în depãrtare, Au împietrit de dorul lui pe veci. Douã statui se-mbrãțişeazã-n tainã Pe banca presãratã cu poveşti, Coboarã luna pe a nopții hainã Pe umerii pictați cu epoleți. Gabriela Ryelle Panait
miercuri, 16 iulie 2025