Noaptea mi-i așa aproape Că-i ating mătasa blândă Când ea trece peste ape Cu pășirea tremurândă. S-au pierdut simțiri de spații Că descrise ori nescrise Crengi îndoi din constelații Să le mângâi flori deschise. Luna-mi trece pe spinare Pelerina-i aurie Ori mă-nchide de răcoare, Sau așa - fără să știe. Undeva parcă departe, Însă, poate, și alături Apele eliberate Fug râzânde din omături. Iar pământu-n amorțire Vrea să-i prindă tălpii glasul: O ușoară scârțâire Totuși îmi mai scapă pasul. Și pășesc ușor și sincer De la până-n întuneric Aș mai spune eu, aș zice, Dar n-am poftă și nici vrere. Iar mistere și cu geruri Pierd credința că-s înalte Când atrag ramuri din ceruri S-ating florile-nstelate. Victor Bragagiu victorbragagiu. blogspot.com
sâmbătă, 31 mai 2025