Mi-e sufletul cuprins de înserare, O ceaţă străvezie-n jur pluteşte Ca o ascunsă , rece, grea tumoare Ce în vertebra lumii prinde-a creşte. Aud cum urlă noaptea-n vremuri stranii, Mai plânge undeva , de dor, o fată, Şi ninge-n primăveri, tăcut, cu anii, Iar verile, tardiv, se nasc din zloată. Firavă, luna râde-n mod spasmodic, Mor frunzele-n altarul de cărbune, Ciudat...dar tunetul pare melodic În noaptea-nchipuirilor nebune . 16.08.2015
sâmbătă, 31 mai 2025