Ce iarnă este în cetate, ce frig, ce treceri ne desparte, cum mă feresc de amintirile care îmi trec prin minte când nu aveam timp să ne ascundem în cuvinte, şi cum adoarme iarna copacii sculptaţi cu diamante În mii de globuleţe îngheţate, topite în cănile cu lapte, cum arde flacăra iubirii în sângele ce fuge-n trandafiri, cum se aude muzica în trecute baroce baluri şi iubiri, ce iarnă ne desparte, şi ce singure sunt străzile trecute, ce obosit sunt eu de timpul care fuge în ochii de ciute, ce ştii tu, Nic, oraşul ăsta plânge când timpul ne învinge, când nu mai eşti cu mine, să serbăm viaţa cum ninge!
sâmbătă, 31 mai 2025